Test: integrarea prin părți
Disciplina: Matematică · Clasa a XII-a · Unitatea: Primitive
Pentru părinți și profesori
Acest test acoperă prima metodă generală de calcul al primitivelor din programa de matematică-informatică — lecțiile despre formula de integrare prin părți și despre alegerea părților cu aplicarea repetată — și verifică cinci lucruri. Primul: formula și deducerea ei din regula de derivare a produsului, , cu ipotezele complete ( și derivabile pe un interval, cu derivatele continue) și cu observația că formula nu calculează nimic, ci schimbă o integrală cu alta. Al doilea: cei trei pași ai integrării prin părți — se alege cine se derivează și cine se integrează, se coboară un rând cu fiecare factor, se scrie formula — și regula descreșterii, cu ordinea de prioritate la derivare. Al treilea: trucul factorului , prin care se integrează funcțiile care nu par produse (, funcțiile trigonometrice inverse, radicalii de forma ). Al patrulea: aplicarea repetată la și , cu păstrarea rolurilor la fiecare pas, și tipul circular, în care egalitatea obținută se rezolvă ca o ecuație cu necunoscuta . Al cincilea: relațiile de recurență, obținute printr-o singură aplicare a formulei.
Testul cere redactarea pe care baremul examenului o punctează literal: se scrie cine este și cine este înainte de primul rând de calcul → se scriu și → se aplică formula → se calculează integrala rămasă → se adaugă o singură dată, la final. La tipul circular se cere redactarea „fie o primitivă a funcției…", pentru că numai despre o funcție fixată are sens să spui că o treci dintr-un membru în celălalt.
- Punctaj total: 100 de puncte (90 de puncte din itemi + 10 puncte din oficiu).
- Timp recomandat: 50 de minute (o oră de curs); la fiecare exercițiu se cere alegerea părților scrisă explicit, nu doar rezultatul.
- Cum se aplică: elevul lucrează individual, pe foaie, fără calculator. Se depunctează: în loc de , adică rezultatul scris ca funcție, nu ca mulțime; alegerea greșită a părților, cu integrala rămasă mai grea decât cea inițială („am schimbat rolurile"); schimbarea rolurilor la a doua aplicare, care duce la identitatea vidă ; pierderea semnului minus din ; uitarea factorului la , când se integrează , sau ; reducerea integralelor care apar în ambii membri, ca și cum ar fi funcții, nu mulțimi de funcții. Prima dintre ele este a doua dintre „cele opt capcane ale unității Primitive", strânse la sfârșitul unității.
- Interpretare: 90–100 p = foarte bine; 75–89 p = bine; 60–74 p = satisfăcător; sub 60 p = se recomandă reluarea lecțiilor, cu accent pe regula descreșterii și pe cele două situații speciale (aplicarea repetată și tipul circular).
- Formule de reținut: Formula de integrare prin părți: , pe un interval pe care și sunt derivabile, cu și continue; se deduce din . Notația este cu și , niciodată cu și . Cei trei pași ai integrării prin părți: (1) se împarte integrandul în doi factori și se decide cine este (se derivează) și cine este (se integrează); (2) se calculează prin derivare și se alege un prin integrare — o singură primitivă, cea mai simplă, fără constantă; (3) se scrie formula și se calculează integrala rămasă, adăugând la final. Regula descreșterii: se derivează factorul care se simplifică prin derivare, se integrează cel care nu se complică prin integrare. Ordinea de prioritate la derivare: și inversele trigonometrice , , , ; se derivează factorul de pe treapta mai de sus. De ce se ia fără constantă: înlocuind cu , în dreapta apare termenul și, în același timp, se scade ; cele două se anulează. La interior de forma , primitiva se împarte la : , , . Aplicarea repetată: la și formula se aplică de exact atâtea ori cât este gradul lui , cu aceeași repartiție a rolurilor la fiecare pas. Tipul circular și : se notează cu o primitivă (o funcție, nu mulțimea), se aplică formula de două ori, se rezolvă ecuația în , iar se adaugă la final; la numitor apare mereu . Radicalii: , obținută cu factorul și cu trucul ; analog și . Relația de recurență: o singură aplicare a formulei leagă termenul de rang de cel anterior, de pildă , cu . Când metoda NU se aplică: dacă unul dintre factori este, până la o constantă, derivata expresiei din interiorul celuilalt — ca la —, drumul trece prin cealaltă metodă de integrare.
Notă: în barem, cuvântul „itemul" este folosit ca termen de evaluare; la clasă, în vorbirea curentă, spunem „exercițiul".
Itemi
Partea I – Formula, alegerea părților și prima aplicare
Itemul 1 (6 puncte)
Alege litera corespunzătoare răspunsului corect (câte 2 puncte):
a) Formula de integrare prin părți este: A. ; B. ; C. ; D. .
b) La , regula descreșterii cere să se deriveze: A. ; B. ; C. oricare dintre cei doi factori; D. niciunul, metoda nefiind potrivită.
c) Pe prima treaptă a ordinii de prioritate la derivare stau: A. funcțiile ; B. puterile ; C. și funcțiile trigonometrice inverse; D. funcțiile și .
Itemul 2 (6 puncte)
Stabilește dacă fiecare afirmație este adevărată (A) sau falsă (F) și justifică pe scurt (câte 1,5 puncte):
a) „La pasul al doilea, funcția se alege fără constantă aditivă, pentru că orice constantă adăugată la se anulează între cei doi termeni ai formulei." b) „Din egalitatea , obținută prin părți pe , rezultă ." c) „La repartiția rolurilor trebuie păstrată și la a doua aplicare a formulei." d) „Integrala se calculează prin părți, derivând factorul ."
Itemul 3 (7 puncte)
Calculează, scriind de fiecare dată cine este , cine este , apoi și : a) , ; (2 p) b) , ; (2 p) c) , . (3 p)
Itemul 4 (6 puncte)
Calculează, folosind trucul factorului : a) , ; (3 p) b) , . (3 p)
Partea a II-a – Aplicarea repetată, tipul circular și radicalii
Itemul 5 (8 puncte)
Calculează, aplicând formula de două ori și păstrând aceeași repartiție a rolurilor: a) , ; (4 p) b) , . (4 p)
Itemul 6 (8 puncte)
Fie o primitivă a funcției și o primitivă a funcției , ambele pe .
a) Aplică formula o dată fiecăreia, derivând de fiecare dată funcția trigonometrică și integrând exponențiala, și scrie cele două egalități obținute. (3 p) b) Rezolvă ecuația în și determină . (3 p) c) Determină, din același sistem, . (2 p)
Itemul 7 (7 puncte)
Fie o primitivă a funcției pe .
a) Aplică formula de integrare prin părți cu factorul și scrie integrala rămasă. (2 p) b) Folosind , rupe integrala rămasă în două și obține o ecuație în . (3 p) c) Scrie și verifică rezultatul prin derivare. (2 p)
Itemul 8 (7 puncte)
Calculează: a) , ; (4 p) b) , . (3 p)
Partea a III-a – Recurență, alegeri greșite și item de tip examen
Itemul 9 (10 puncte)
Pentru , fie o primitivă a funcției pe , unde înseamnă .
a) Determină și . (3 p) b) Arată că , pentru orice . (4 p) c) Determină, coborând pe recurență, mulțimea primitivelor funcțiilor și . (3 p)
Itemul 10 (10 puncte)
a) Reia calculul integralei cu rolurile inversate, adică derivând exponențiala și integrând puterea, și arată de ce integrala rămasă este mai grea decât cea inițială. (4 p) b) Arată, printr-un calcul de două rânduri, că înlocuirea lui cu în formula de integrare prin părți nu schimbă familia de primitive obținută. (3 p) c) Determină primitiva a funcției , , cu proprietatea . (3 p)
Itemul 11 (15 puncte)
(Item tip Bacalaureat M1 — Subiectul al III-lea, problema 2.) Se consideră funcția , .
a) Arătați că funcția , , este o primitivă a funcției . (5 p) b) Determinați , aplicând de două ori formula de integrare prin părți. (5 p) c) Determinați primitiva a funcției cu proprietatea și arătați că are un punct de maxim local și un punct de minim local, precizând abscisele lor. (5 p)
Barem și răspunsuri
Punctaj total: 90 p din itemi + 10 p din oficiu = 100 p.
Itemul 1. (6 p) — câte 2 puncte.
a) A. Formula se obține din regula produsului, , scoțând și integrând: semnul dintre cei doi termeni este minus, iar în integrala rămasă primul factor apare derivat și al doilea integrat. Varianta C afirmă că integrala unui produs ar fi produsul integralelor, ceea ce este fals.
b) B. Puterea se simplifică prin derivare — gradul scade cu o unitate la fiecare pas și, după trei pași, polinomul dispare —, în timp ce exponențiala rămâne de aceeași formă prin integrare. Cu alegerea din varianta A gradul ar crește la , apoi la .
c) C. Logaritmul și funcțiile trigonometrice inverse nu au primitive în tabel — ele se calculează tocmai prin părți —, deci nu pot sta pe locul lui ; sunt așadar primele care se derivează. Pe treapta a doua stau puterile, iar pe a treia exponențialele și funcțiile trigonometrice.
Itemul 2. (6 p) — câte 1,5 puncte (0,5 p răspunsul, 1 p justificarea).
a) A. Înlocuind cu , în membrul drept apare în plus termenul , dar se scade și ; cele două se anulează, deci familia de primitive obținută este aceeași. Prin urmare se alege întotdeauna primitiva cea mai simplă a lui .
b) F. Cele două integrale nedefinite sunt mulțimi de funcții, nu funcții: în stânga avem , în dreapta , iar acestea sunt una și aceeași mulțime, pentru că parcurge toate constantele când le parcurge. Egalitatea este adevărată; nu ai voie să reduci un care apare în ambii membri.
c) A. Dacă la a doua aplicare se derivează exponențiala în loc de funcția trigonometrică, calculul se întoarce exact de unde a plecat și se obține identitatea , adevărată, dar fără nicio informație. Repartiția rolurilor este o decizie luată o singură dată.
d) F. Aici unul dintre factori este, până la constanta , derivata exponentului , deci metoda potrivită este cealaltă. Prin părți nu se ajunge nicăieri: derivând ar trebui o primitivă a lui , care nu se scrie cu funcțiile cunoscute, iar derivând exponențiala se obține , mai grea decât cea inițială.
Itemul 3. (7 p)
a) (2 p) Alegem , care se derivează, și , care se integrează; atunci și (1 p): (1 p).
b) (2 p) Alegem , cu , și , cu (1 p): (1 p). Cele două minusuri — cel din formulă și cel din — se înmulțesc și dau plus în fața integralei rămase.
c) (3 p) Alegem , cu , și ; o primitivă a lui este , ceea ce se verifică prin derivare (1,5 p): (1,5 p). Factorul apare de două ori, o dată din și o dată din integrala rămasă, de unde numitorul .
Itemul 4. (6 p)
a) (3 p) Scriem și alegem , cu , și , cu (1 p): (1 p). Integrala rămasă nu cere nicio metodă nouă: derivarea confirmă că , deci (1 p). Modulul nu apare, pentru că pentru orice real.
b) (3 p) Alegem , cu , și , cu (1 p): (0,5 p). Cum , iar , integrala rămasă este (1 p). Prin urmare (0,5 p), pe , unde , deci modulul se poate scoate, cu justificarea scrisă.
Itemul 5. (8 p)
a) (4 p) Se derivează polinomul, se integrează exponențiala: , , , (1 p): (1 p). A doua aplicare, cu aceeași repartiție a rolurilor: (1 p). Înlocuind, (1 p).
b) (4 p) Se derivează polinomul, se integrează cosinusul: , , , (1 p): (1 p). A doua aplicare, cu și : (1 p). Înlocuind și adunând termenii cu , (1 p).
Itemul 6. (8 p)
a) (3 p) Pentru : , cu , și , cu (1 p): (1 p). Pentru , cu aceeași repartiție a rolurilor, , : (1 p).
b) (3 p) Înlocuim a doua egalitate în prima: (1 p). Trecem în membrul stâng — operație legitimă, pentru că este o funcție fixată, nu o mulțime: (1 p). Prin urmare (1 p). Numitorul este , ca la orice integrală de acest tip.
c) (2 p) Înlocuim expresia găsită pentru în a doua egalitate de la subpunctul a): (1 p), adică și (1 p). Un singur sistem a dat amândouă primitivele.
Itemul 7. (7 p)
a) (2 p) Scriem și alegem , cu (regula funcțiilor compuse), și , cu (1 p): (1 p).
b) (3 p) Cu rupem fracția în două (1 p): (1,5 p), unde am folosit și rândul 13 al tabelului, cu . Înlocuind în egalitatea de la subpunctul a) obținem ecuația (0,5 p).
c) (2 p) Din rezultă (1 p). Verificare prin derivare, folosind rândul 13 pentru al doilea termen: (1 p). Logaritmul se scrie fără modul, argumentul fiind strict pozitiv pentru orice real.
Itemul 8. (7 p)
a) (4 p) După ordinea de prioritate, se derivează logaritmul: , cu , iar , cu (1,5 p): (1,5 p). Cu rândul 10 al tabelului, integrala rămasă este , deci (1 p).
b) (3 p) Alegem , cu , și , cu (1,5 p): (1,5 p). Semnul minus din se propagă în ambii termeni; este locul în care se pierd cele mai multe puncte la acest tip.
Itemul 9. (10 p)
a) (3 p) Pentru avem , deci (1 p). Pentru folosim trucul factorului , cu , , , : (2 p).
b) (4 p) Scriem și alegem , iar , cu (1 p). Derivata lui se calculează cu regula funcțiilor compuse: (1,5 p). Aplicând formula, (1,5 p), pentru orice ; simplificarea este momentul-cheie al calculului.
c) (3 p) Coborâm pe recurență, pornind de la : (1,5 p), (1 p). Prin urmare, pe , mulțimile primitivelor sunt și, respectiv, (0,5 p).
Itemul 10. (10 p)
a) (4 p) Cu rolurile inversate alegem , care se derivează, deci , și , care se integrează, deci (1,5 p). Formula dă (1,5 p). Egalitatea este perfect corectă — formula e adevărată pentru orice împărțire a integrandului —, dar gradul puterii a crescut de la la , deci integrala rămasă este mai grea decât cea inițială; la pasul următor s-ar ajunge la , apoi la , la nesfârșit. Este greșeala „am schimbat rolurile", iar semnalul ei este chiar compararea integralei rămase cu cea de la care s-a pornit (1 p).
b) (3 p) Înlocuind cu , membrul drept devine (1,5 p). Cum , termenul apărut în plus se scade la loc (1 p), iar familia de primitive obținută este aceeași; de aceea se ia fără constantă, cea mai simplă primitivă a lui (0,5 p).
c) (3 p) Alegem , cu , și , cu (am notat primul factor cu , ca să nu îl confundăm cu funcția din enunț) (1 p): (1 p). Orice primitivă are forma ; din rezultă , deci (1 p).
Itemul 11. (15 p)
a) (5 p) Funcția este derivabilă pe , fiind produs de funcții derivabile pe (1 p). Derivăm cu regula produsului: (2 p). Reducând termenii asemenea, , deci (1,5 p). Egalitatea are loc în fiecare punct al lui , deci este o primitivă a lui pe (0,5 p).
b) (5 p) Se derivează polinomul, se integrează exponențiala: , , , (1 p): (1,5 p). A doua aplicare, cu aceeași repartiție a rolurilor: (1,5 p). Înlocuind și reducând, (1 p), adică exact funcția de la subpunctul a).
c) (5 p) Orice primitivă a lui pe are forma ; din rezultă (1,5 p), deci (0,5 p). Extremele. Avem , iar pentru orice real, deci semnul lui este semnul trinomului , cu rădăcinile și (1,5 p). Coeficientul dominant fiind pozitiv, este pozitivă pe , negativă pe și pozitivă pe (0,5 p). Prin urmare este strict crescătoare, apoi strict descrescătoare, apoi din nou strict crescătoare: în derivata trece de la plus la minus, deci acolo este punct de maxim local, cu , iar în trece de la minus la plus, deci acolo este punct de minim local, cu . Concluzia nu depinde de constantă, pentru că translația pe verticală nu schimbă monotonia (1 p).
