Aplicația

Acasă · Teste · clasa a XII-a · Test: metode de calcul pentru integrala definită

Test: metode de calcul pentru integrala definită

Disciplina: Matematică · Clasa a XII-a · Unitatea: Integrala definită


Pentru părinți și profesori

Acest test acoperă cele trei lecții de calcul efectiv ale unității — integrarea prin părți pentru integrala definită, schimbarea de variabilă cu schimbarea limitelor și integralele din funcții raționale sau reductibile la raționale — și verifică patru lucruri. Primul: integrarea prin părți, cu termenul scris cu bara și cu limitele la locul lor, calculat pe loc ca număr, fără constantă de integrare; alegerea factorilor se face cu regula descreșterii, iar redactarea urmează „cei trei pași ai integrării prin părți" plus gestul propriu integralei definite, evaluarea între limite. Al doilea: schimbarea de variabilă, cu deosebirea care dă tot capitolul — la integrala definită limitele se schimbă în și și nu se mai revine la ; redactarea urmează „cei trei pași ai schimbării de variabilă la integrala definită", în care pasul al doilea, calculul noilor limite, se punctează separat. Al treilea: substituția inversă , cu ipoteza de monotonie justificată și cu scoaterea corectă a modulului la radicalii trigonometrici. Al patrulea: cele patru etape ale integralei raționale — controlul intervalului, împărțirea, descompunerea, primitiva și evaluarea —, cu grija pentru rădăcinile numitorului față de intervalul de integrare. Itemul de tip examen închide testul cu două unelte deja disponibile din lecțiile anterioare ale unității: încadrarea integralei, cu Etapele 1, 2 și 3 ale rețetei de încadrare, și teorema de medie. Testul nu cere nimic despre șiruri de integrale sau despre limite calculate cu sume Riemann: acelea sunt subiectul lecțiilor următoare, iar aici indicele este de fiecare dată fixat, cerința fiind doar inegalitatea.

Testul cere de la elev o redactare pe care baremele de examen o punctează literal: ipoteza verificată → metoda numită → transformarea scrisă complet, cu limitele noi → calculul → rezultatul exact. Un rezultat corect obținut fără scrierea noilor limite sau fără propoziția de continuitate pierde jumătate din subpunct.

Notă: în barem, cuvântul „itemul" este folosit ca termen de evaluare; la clasă, în vorbirea curentă, spunem „exercițiul".


Itemi

Partea I – Integrarea prin părți

Itemul 1 (6 puncte)

Alege litera corespunzătoare răspunsului corect (câte 2 puncte):

a) În formula de integrare prin părți pentru integrala definită, termenul este: A. o funcție de ; B. un număr real; C. o familie de funcții; D. o primitivă a produsului .

b) Conform regulii descreșterii, la se derivează factorul: A. ; B. ; C. oricare dintre ei; D. niciunul, metoda nu se aplică.

c) La calculul lui prin părți, o primitivă a lui este: A. ; B. ; C. ; D. .


Itemul 2 (6 puncte)

Stabilește dacă fiecare afirmație este adevărată (A) sau falsă (F) și justifică pe scurt (câte 1,5 puncte):

a) „La o integrală definită calculată prin părți, rezultatul se încheie cu ." b) „În formula , funcția trebuie să fie injectivă." c) „Dacă numitorul unei funcții raționale are o rădăcină reală în interiorul intervalului de integrare, integrala se calculează oricum cu formula Leibniz–Newton." d) „Într-o descompunere în fracții simple, un factor de la numitor cere trei fracții."


Itemul 3 (6 puncte)

Calculează, precizând de fiecare dată alegerea factorilor (câte 2 puncte): a) ; b) ; c) .


Itemul 4 (7 puncte)

Se consideră numerele și .

a) Arată, integrând prin părți cu și , că . (2 p) b) Arată, cu aceeași alegere consecventă a factorilor, că și deduce valoarea lui . (3 p) c) Verifică rezultatul prin derivare: arată că este o primitivă a integrandului și regăsește valoarea lui . (2 p)


Partea a II-a – Schimbarea de variabilă

Itemul 5 (8 puncte)

a) Calculează , parcurgând cei trei pași ai schimbării de variabilă la integrala definită și scriind explicit noile limite. (3 p) b) Calculează . (3 p) c) Explică de ce, la subpunctul a), nu se revine la variabila și arată ce număr greșit s-ar obține dacă s-ar păstra limitele inițiale. (2 p)


Itemul 6 (8 puncte)

Se consideră .

a) Justifică folosirea substituției inverse , cu , verificând toate ipotezele teoremei, și scrie noile limite de integrare. (3 p) b) Calculează integrala. (3 p) c) Controlează rezultatul prin încadrare, folosind valorile integrandului la capetele intervalului. (2 p)


Itemul 7 (7 puncte)

Se consideră .

a) Justifică substituția , precizează intervalul lui și scrie noile limite. (2 p) b) Calculează integrala, arătând de ce radicalul devine fără modul. (3 p) c) Verifică rezultatul printr-un control de ordin de mărime. (2 p)


Partea a III-a – Funcții raționale și item de tip examen

Itemul 8 (7 puncte)

Se consideră .

a) Parcurge etapele 1 și 2 ale integralei raționale: justifică integrabilitatea și arată, prin împărțire cu rest, că . (2 p) b) Parcurge etapele 3 și 4 și calculează integrala. (3 p) c) Controlează rezultatul prin încadrarea integrandului pe . (2 p)


Itemul 9 (10 puncte)

Se consideră .

a) Descompune integrandul în fracții simple și verifică descompunerea dând lui o valoare numerică. (4 p) b) Calculează integrala. (4 p) c) Controlează rezultatul prin încadrare, știind că integrandul este strict descrescător pe . (2 p)


Itemul 10 (10 puncte)

Calculează: a) ; (3 p) b) ; (4 p) c) . (3 p)


Itemul 11 (15 puncte)

(Item tip Bacalaureat M1 — Subiectul al III-lea, problema 2.) Se consideră funcția , , iar pentru fiecare număr natural fixat, numărul .

a) Calculați și , parcurgând cele patru etape ale integralei raționale. (5 p) b) Arătați, parcurgând Etapele 1, 2 și 3 ale rețetei încadrării, că , și verificați încadrarea pentru . (5 p) c) Calculați , verificați încadrarea pentru și determinați numărul dat de teorema de medie pentru funcția pe intervalul . (5 p)


Barem și răspunsuri

Punctaj total: 90 p din itemi + 10 p din oficiu = 100 p.

Itemul 1. (6 p) — câte 2 puncte.

a) B. După ce a fost scris, termenul se transformă imediat în , adică într-un număr real. Aceasta este deosebirea față de integrala nedefinită, unde rămâne o funcție purtată mai departe prin calcul.

b) B. Regula descreșterii cere să se deriveze factorul care se simplifică prin derivare. Logaritmul derivat devine , adică o fracție rațională, iar integrat devine , care nu se complică. Alegerea inversă ar da o integrală cu logaritm și cu putere mai mare.

c) C. Derivata lui este . Când în locul lui apare , primitiva se împarte la ; varianta A este derivata, nu primitiva.

Itemul 2. (6 p) — câte 1,5 puncte (0,5 p răspunsul, 1 p justificarea).

a) F. Constanta de integrare are sens numai la integrala nedefinită, unde rezultatul este o mulțime de funcții. La integrala definită rezultatul este un număr, iar dacă și sunt două primitive, atunci : constanta dispare la scădere.

b) F. Demonstrația formulei nu folosește nicăieri inversa lui , ci doar compunerea cu o primitivă a lui . Contraexemplu: pentru pe , funcție neinjectivă, avem și , ceea ce este corect, integrandul fiind impar.

c) F. Formula Leibniz–Newton cere ca funcția să fie integrabilă pe și să admită o primitivă pe ; în rădăcina numitorului funcția nici nu este definită, iar o reuniune de două intervale nu este interval. Aplicarea oarbă dă rezultate absurde, ca , negativ pentru un integrand strict pozitiv.

d) A. Un factor cere exact fracții simple, cu numitorii , , …, . Cu mai puține, sistemul coeficienților nu are soluție; cu mai multe, coeficienții în plus ies nuli, dar se pierde timp.

Itemul 3. (6 p) — câte 2 puncte.

a) Regula descreșterii cere (polinomul se simplifică prin derivare) și , deci și : Numeric, , valoare pozitivă, cum era de așteptat pentru un integrand pozitiv pe .

b) , , deci și : La capătul termenul din capete se anulează, fiindcă . Numeric, rezultatul este .

c) , , deci : Rezultatul negativ este firesc: pe integrandul este negativ, cu valori mai mari în modul decât pe prima jumătate, unde este mic.

Itemul 4. (7 p)

a) (2 p) Funcțiile și sunt derivabile, cu derivate continue pe , deci formula se aplică. Cu și avem și (1 p): Termenul din capete se anulează, pentru că (1 p).

b) (3 p) Păstrăm consecvent aceeași alegere: , , deci și (1 p): (1 p). Înlocuind din subpunctul a), obținem , deci și (1 p). (Dacă la al doilea pas s-ar deriva exponențiala în loc de funcția trigonometrică, s-ar obține identitatea inutilă .)

c) (2 p) Derivăm funcția propusă, cu regula produsului: (1 p). Evaluând între limite, , adică exact valoarea găsită la subpunctul b) (1 p).

Itemul 5. (8 p)

a) (3 p) Pasul 1 — substituția: notăm , deci ; tot integrandul se rescrie în , pentru că apare întreg (1 p). Pasul 2 — noile limite: când , ; când , (1 p). Pasul 3 — calculul în : (1 p).

b) (3 p) Notăm , deci (1 p). Când , ; când , (1 p). Prin urmare (1 p).

c) (2 p) După schimbarea limitelor, integrala în este completă: rezultatul este un număr, deci revenirea la nu are ce să adauge, iar dacă s-ar face păstrând noile limite, s-ar evalua o expresie în între valori ale lui — un cu totul alt număr (1 p). Dacă la subpunctul a) s-ar păstra limitele inițiale, s-ar scrie , adică de trei ori mai mult decât valoarea corectă (1 p).

Itemul 6. (8 p)

a) (3 p) Funcția este derivabilă pe , cu derivata continuă, și este strict crescătoare acolo, deci bijectivă de la pe (1,5 p). Capetele se citesc din ecuațiile și , care au pe soluțiile unice și — aici lucrează monotonia (1 p). Cu și (radicalul iese fără modul, pentru că ), integrala devine (0,5 p).

b) (3 p) Gradul numărătorului îl atinge pe cel al numitorului, deci împărțim întâi: (1 p). Prin urmare (1,5 p), adică (0,5 p).

c) (2 p) Funcția este strict descrescătoare pe , deci marginile ei sunt valorile din capete: (1 p). Intervalul are lungimea , deci , iar se află într-adevăr între și (1 p).

Itemul 7. (7 p)

a) (2 p) Punem , cu : pe acest interval funcția este derivabilă, cu derivata continuă, și strict crescătoare, ducând în (1 p). Noile limite: , deci ; , deci (1 p).

b) (3 p) Din formula fundamentală a trigonometriei, ultima egalitate fiind valabilă pentru că am ales , unde (1 p). Cu și cu , (1 p). Cum , rezultatul este (1 p).

c) (2 p) Pe funcția este descrescătoare, de la la (1 p). Intervalul are lungimea , deci integrala este cuprinsă între și ; valoarea se încadrează (1 p).

Itemul 8. (7 p)

a) (2 p) Etapa 1: numitorul se anulează numai în , care nu aparține lui , deci funcția este continuă pe , prin urmare integrabilă și cu primitive acolo (1 p). Etapa 2: gradul numărătorului îl depășește pe cel al numitorului, deci împărțim cu rest. Din rezultă , adică (1 p).

b) (3 p) Etapa 3: restul are numărătorul constant, deci nu mai e nimic de descompus (0,5 p). Etapa 4: (1,5 p), adică (1 p).

c) (2 p) Pe integrandul este crescător, pentru că ; marginile lui sunt deci valorile din capete, și , adică (atenție: din și ar ieși doar plafonul slab ) (1 p). Intervalul are lungimea , deci , iar se încadrează (1 p).

Itemul 9. (10 p)

a) (4 p) Numitorul are rădăcinile și , ambele în afara lui , deci funcția este continuă pe (0,5 p). Aplicăm rețeta fracțiilor simple: factorul cere două fracții, deci descompunerea are forma (1 p), echivalentă cu . Pentru obținem ; pentru obținem , deci ; comparând coeficienții lui , , deci (1,5 p). Prin urmare (0,5 p). Verificare la : fracția inițială dă , iar suma dă (0,5 p).

b) (4 p) O primitivă a fiecărei fracții simple: prima dă , a doua , iar a treia — o putere, nu un logaritm (1,5 p). Prin urmare (1 p), adică (1 p), deci (0,5 p).

c) (2 p) Integrandul fiind strict descrescător pe , marginile lui sunt valorile din capete: , adică (1 p). Intervalul are lungimea , deci , iar se află între și (1 p).

Itemul 10. (10 p)

a) (3 p) Trinomul are discriminantul , deci nu se anulează nicăieri și funcția este continuă pe tot intervalul (0,5 p). Aplicăm rețeta trinomului și completăm pătratul: (1 p). Cu rândul canonic al arctangentei, pentru , (1,5 p).

b) (4 p) Numitorul nu se anulează pe , deci funcția este continuă (0,5 p). Separăm după derivata numitorului, : (1 p). Primul termen dă , fără modul, pentru că numitorul este strict pozitiv; al doilea dă (1,5 p). Prin urmare (1 p), adică .

c) (3 p) Este o integrală reductibilă la o funcție rațională: notăm , deci (1 p). Noile limite: ; (0,5 p). Integrala devine , iar nu se anulează pe (0,5 p). Din rezultă (1 p).

Itemul 11. (15 p)

a) (5 p) Etapa 1: numitorul se anulează în , care nu aparține lui , deci funcția este continuă pe , prin urmare integrabilă, iar formula Leibniz–Newton se poate aplica (1 p). Pentru : etapele 2 și 3 nu au ce face, integrandul fiind deja o fracție simplă: (2 p). Pentru : gradele numărătorului și numitorului sunt egale, deci Etapa 2 cere împărțirea, (1 p), de unde (1 p).

b) (5 p) Etapa 1 — marginile integrandului. Pe avem , deci, prin trecerea la inverse a unor numere pozitive, (1,5 p). Etapa 2 — dubla inegalitate. Înmulțind cu , care păstrează sensul, (1,5 p). Etapa 3 — integrarea. Prin monotonia integralei și cu , obținem (1 p). Verificarea pentru : încadrarea cere , adică — se potrivește (1 p).

c) (5 p) Calculul lui . Împărțim: , ceea ce se verifică înmulțind înapoi, (1 p). Prin urmare (1 p). Verificarea încadrării pentru : ea cere , adică — se potrivește (1 p). Teorema de medie. Funcția este continuă pe , ca funcție rațională cu numitorul nenul acolo, deci există cu ; cum , ecuația devine (1 p). Prin urmare (1 p). (Punctul nu este mijlocul intervalului: , în timp ce valoarea medie este — apropiate, dar diferite.)

Trimite pagina asta: WhatsApp Facebook

Toată matematica școlii, pas cu pas.
Rezolvă exercițiile pe ecran, pas cu pas — cu ajutor exact acolo unde te blochezi, punctaj automat și baremul la un click, dacă vrei să-l vezi.

Rezolvă în Matepolis →