Test: regulile lui L'Hopital
Disciplina: Matematică · Clasa a XI-a · Unitatea: Funcții derivabile
Pentru părinți și profesori
Acest test verifică ultima unealtă de calcul al limitelor din programa clasei a XI-a — și, în același timp, disciplina de aplicare a ei, pentru că regulile lui L'Hôpital, folosite mecanic, produc rezultate false cu ușurință. Sunt evaluate patru lucruri. Primul: enunțul complet și condițiile — derivabilitatea pe o vecinătate redusă a punctului, condiția , tipul nedeterminării și existența limitei raportului derivatelor; toate se verifică în scris, înainte de fiecare aplicare, inclusiv la a doua și a treia. Al doilea: cele două cazuri de bază, și , cu derivarea separată a numărătorului și a numitorului — niciodată cu regula câtului — și cu ierarhia infiniților ca rezultat practic. Al treilea: nedeterminările reduse — produsul transformat în fracție prin răsturnarea factorului potrivit, diferența tratată prin numitor comun sau prin conjugată, iar cazurile cu exponent prin logaritmare, cu revenirea obligatorie la exponențială. Al patrulea: situațiile în care regula nu are voie să fie folosită — cele cinci limite fundamentale și corolarele lor, inclusiv formele lor mascate prin substituție (cercul vicios) — și cele în care ea pur și simplu nu ajută: reciproca nevalabilă și buclele.
- Punctaj total: 100 de puncte (90 de puncte din itemi + 10 puncte din oficiu).
- Timp recomandat: 50 de minute (o oră de curs); la itemii cu justificare se cer toate etapele scrise, nu doar rezultatul final.
- Cum se aplică: elevul lucrează individual, pe foaie, fără calculator. O aplicare a regulii se consideră completă doar dacă rezolvarea conține, în această ordine, numirea nedeterminării, justificarea derivabilității și a condiției , derivarea separată și concluzia. Se depunctează: aplicarea regulii acolo unde nu există nedeterminare; folosirea regulii câtului în locul raportului derivatelor; omiterea verificării la a doua aplicare; concluzia „limita nu există" din faptul că raportul derivatelor nu are limită; uitarea revenirii la exponențială la cazurile , , ; folosirea regulii pentru o limită fundamentală sau pentru o formă a ei mascată prin substituție.
- Interpretare: 90–100 p = foarte bine; 75–89 p = bine; 60–74 p = satisfăcător; sub 60 p = se recomandă reluarea lecțiilor unității, cu accent pe verificarea condițiilor și pe transformările care reduc cele cinci cazuri la primele două.
- Formule de reținut: lista canonică a celor șapte nedeterminări, exact în această ordine: Regulile lui L'Hôpital (se admit fără demonstrație — cerință de programă): fie punct de acumulare al lui și derivabile pe , cu pe . Dacă (1) (cazul ) sau (cazul ) și (2) există , atunci există și . Transformările: se scrie sau ; se aduce la același numitor sau se amplifică cu conjugata; , și se logaritmează, , iar la final se revine la exponențială. Ierarhia infiniților: Cele cinci limite fundamentale, care nu se calculează cu această regulă (raționamentul ar fi circular):
Notă: în barem, cuvântul „itemul" este folosit ca termen de evaluare; la clasă, în vorbirea curentă, spunem „exercițiul".
Itemi
Partea I – Condițiile de aplicare și cele două cazuri de bază
Itemul 1 (6 puncte)
Alege litera corespunzătoare răspunsului corect (câte 2 puncte):
a) Regulile lui L'Hôpital se aplică direct nedeterminării: A. ; B. ; C. ; D. .
b) Valoarea limitei este: A. ; B. ; C. ; D. .
c) Un elev calculează „aplicând L'Hôpital" și obține . Valoarea corectă a limitei este: A. ; B. ; C. ; D. .
Itemul 2 (6 puncte)
Calculează, verificând de fiecare dată condițiile de aplicare (câte 1,5 puncte): a) ; b) ; c) ; d) .
Itemul 3 (6 puncte)
Stabilește dacă fiecare afirmație este adevărată (A) sau falsă (F) și justifică pe scurt (câte 1,5 puncte): a) „La un caz , regula cere să se calculeze limita derivatei câtului, adică a expresiei ." b) „Limita se poate calcula corect cu regula lui L'Hôpital." c) „La un caz , dacă , atunci limita cerută este ." d) „Nedeterminarea se poate reduce la cazul prin aducere la același numitor."
Itemul 4 (6 puncte)
a) Un elev calculează derivând numărătorul și numitorul și obține . Găsește greșeala și calculează corect limita. (3 p) b) Explică de ce limita , cu , nu se calculează cu regula lui L'Hôpital și precizează valoarea ei. (3 p)
Partea a II-a – Nedeterminările reduse: produs, diferență, exponent
Itemul 5 (8 puncte)
a) Calculează , scriind explicit transformarea folosită. (4 p) b) Calculează și explică de ce se răstoarnă puterea lui , nu logaritmul. (4 p)
Itemul 6 (7 puncte)
a) Calculează , verificând condițiile la fiecare aplicare a regulii. (4 p) b) Calculează prin amplificare cu conjugata. (3 p)
Itemul 7 (7 puncte)
a) Calculează . (4 p) b) Calculează și explică de ce limita se ia numai la dreapta. (3 p)
Itemul 8 (6 puncte)
Arată că aplicarea regulii lui L'Hôpital la limita intră în buclă, apoi calculează limita prin altă metodă.
Itemul 9 (6 puncte)
(Problemă aplicată.) O sumă de de lei este depusă la o dobândă anuală de , capitalizată de ori pe an; după un an, suma din cont este Determină , precizând tipul nedeterminării și limita fundamentală folosită, și interpretează rezultatul.
Partea a III-a – Ierarhia infiniților, cazuri interzise și itemi de tip examen
Itemul 10 (8 puncte)
a) Calculează, folosind ierarhia infiniților, limitele și . (4 p) b) Calculează . (4 p)
Itemul 11 (8 puncte)
(Redactare completă cerută.) a) Explică de ce limita nu se demonstrează cu regula lui L'Hôpital, deși aplicarea ei ar da răspunsul corect. (3 p) b) Limita pare o aplicație obișnuită a regulii. Arată, cu substituția , că este o limită fundamentală mascată, și calculeaz-o. (3 p) c) Calculează fără regula lui L'Hôpital. (2 p)
Itemul 12 (8 puncte)
a) Se consideră limita . Arată că raportul derivatelor nu are limită, dar că limita cerută există și determin-o. Ce concluzie tragi despre reciproca regulii? (4 p) b) Calculează , aplicând regula de câte ori este nevoie și oprindu-te când recunoști o limită fundamentală. (4 p)
Itemul 13 (8 puncte)
(Item tip Bacalaureat M1.) Se consideră funcția , . a) Arătați că pentru orice . (2 p) b) Calculați , precizând limita fundamentală folosită. (3 p) c) Calculați . (3 p)
Barem și răspunsuri
Punctaj total: 90 p din itemi + 10 p din oficiu = 100 p.
Itemul 1. (6 p) — câte 2 puncte. a) C. Regulile vorbesc despre un raport și acoperă exact două cazuri: și . Celelalte trei variante sunt nedeterminări care trebuie mai întâi transformate: produsul se scrie ca fracție, diferența se aduce la același numitor, iar puterea se logaritmează. b) C. Este ierarhia infiniților: logaritmul crește mai încet decât orice putere cu , deci raportul tinde la . Se obține și prin regulă: raportul derivatelor este . c) B. Nu există nicio nedeterminare: numărătorul tinde la , numitorul la , iar funcțiile sunt continue în , deci limita este pur și simplu valoarea raportului, . Varianta A este rezultatul fals obținut prin aplicarea regulii în afara cazurilor ei — o eroare cu o treime (aproximativ ) peste valoarea reală, fiindcă .
Itemul 2. (6 p) — câte 1,5 puncte (0,5 p verificarea condițiilor, 1 p calculul). a) Numărătorul și numitorul tind amândouă la în , deci este cazul ; funcțiile sunt polinomiale, deci derivabile pe , iar pe o vecinătate redusă a lui . Aplicăm: Control algebric: ✓ b) Ambele tind la , deci : caz ; pentru mare. Aplicând de două ori (cu verificarea condițiilor și la a doua aplicare, tot caz ): Mai scurt, algebric: . c) Caz ; pe . Se aplică regula de patru ori, cu verificarea condițiilor la fiecare pas, iar numărătorul coboară de la la o constantă: Este ierarhia infiniților: exponențiala învinge orice putere. d) Caz ( și ); , nenul pe o vecinătate redusă a lui . Prima aplicare dă ; nedeterminarea a dispărut printr-o simplificare, deci a doua aplicare nu mai e necesară. Control: și , deci raportul este ✓
Itemul 3. (6 p) — câte 1,5 puncte (0,5 p răspunsul, 1 p justificarea). a) F. Regula înlocuiește cu , adică se derivează numărătorul și numitorul separat; nu se aplică regula câtului. Cele două expresii nu au aproape niciodată aceeași limită: la în , raportul derivatelor dă , iar derivata câtului are acolo valoarea . b) F. Este a patra limită fundamentală, iar ea stă la baza formulei ; folosind regula, am demonstra premisa cu ajutorul concluziei — un cerc vicios. Limita se ia ca atare, cu valoarea . c) F. Limita calculată este a exponentului. Răspunsul final este , obținut prin revenirea la exponențială: , prin continuitatea funcției exponențiale. Uitarea acestui pas este pierderea de punctaj cea mai frecventă la această temă. d) A. Este rețeta standard: din două fracții se face una singură, care ajunge de obicei caz . Când în expresie apar radicali, varianta preferată este amplificarea cu conjugata.
Itemul 4. (6 p)
a) (3 p) Greșeala este la primul pas: și , deci nu există nicio nedeterminare și prima condiție din enunț nu este îndeplinită (1,5 p). Regula nu se poate aplica; aplicată totuși, ea produce un rezultat fals. Calculul corect: ambele funcții sunt continue în , iar numitorul este nenul acolo, deci limita este valoarea raportului (1,5 p):
b) (3 p) Pentru a deriva numărătorul ar trebui folosită formula (1 p), care se demonstrează tocmai cu limita (1 p). Raționamentul ar fi circular: am folosi rezultatul pe care vrem să-l obținem. Limita este a treia limită fundamentală, cu valoarea (1 p). (Atenție: valoarea este , nu ; cazul dă , de aceea greșeala e ușor de făcut.)
Itemul 5. (8 p)
a) (4 p) Cazul: și , deci este cazul (0,5 p). Transformarea: coborâm puterea la numitor, sub formă de exponențială (1 p): Verificarea condițiilor: numitorul , deci este caz ; ambele funcții sunt derivabile pe , iar (1 p). Aplicarea: prima dată — tot caz , cu aceleași condiții îndeplinite —, iar a doua oară (1 p) Concluzia: limita este (0,5 p).
b) (4 p) Limita se ia numai la dreapta, pentru că logaritmul este definit doar pe (0,5 p). Cazul: și , deci (0,5 p). Transformarea: lăsăm logaritmul sus și coborâm puterea (1 p): Verificarea condițiilor: numitorul când , — caz ; ambele funcții sunt derivabile pe , iar derivata numitorului, , este nenulă acolo (1 p). Aplicarea: (0,5 p). De ce nu invers: dacă am răsturna logaritmul, am obține , iar raportul derivatelor ar deveni — o expresie mai complicată decât cea inițială și tot de tip : un drum fără capăt (0,5 p).
Itemul 6. (7 p)
a) (4 p) Cazul: la dreapta lui ambele fracții tind la , la stânga ambele la : caz (0,5 p). Transformarea: aducem la același numitor (0,5 p): Verificarea condițiilor: numărătorul tinde la , numitorul la — caz ; funcțiile sunt derivabile pe o vecinătate redusă a lui , iar derivata numitorului, este nenulă pe o astfel de vecinătate: la dreapta lui ambii termeni sunt pozitivi, la stânga ambii sunt negativi (1 p). Prima aplicare: — numărătorul și numitorul tind la , deci reluăm verificarea: derivata noului numitor este , iar a noului numitor este , expresie nenulă pe o vecinătate a lui (ea este apropiată de ) (1 p). A doua aplicare: (0,5 p). Concluzia: limita este (0,5 p).
b) (3 p) Cazul: ambii termeni tind la , deci (0,5 p). Amplificăm cu conjugata (1,5 p): La ultimul pas s-a dat factor comun la numitor. Când , radicalul tinde la , deci limita este (1 p). Nicio derivată nu a fost necesară — la radicali, conjugata este prima opțiune.
Itemul 7. (7 p)
a) (4 p) Cazul: și , deci este cazul ; pe o vecinătate redusă a lui avem , deci logaritmarea este permisă (0,5 p). Logaritmarea: , deci calculăm limita exponentului (1 p). Verificarea condițiilor: și — caz ; funcțiile sunt derivabile pe o vecinătate redusă a lui , iar pentru (0,5 p). Aplicarea: derivata numărătorului este , deci (1,5 p) unde s-a folosit corolarul primei limite fundamentale, , cu . Revenirea la exponențială: limita cerută este (0,5 p).
b) (3 p) Limita se ia doar la dreapta, pentru că are sens numai pentru — la stânga lui funcția nici nu este definită, deci nu are nicio vecinătate stângă inclusă în domeniu (0,5 p). Cazul: și , deci (0,5 p). Logaritmând, , iar exponentul se descompune (1 p): Primul termen tinde la , iar al doilea tot la — este cazul rezolvat la itemul 5b, cu în loc de (0,5 p). Exponentul tinde deci la , iar limita cerută este (0,5 p).
Itemul 8. (6 p)
Cazul: numărătorul și numitorul tind amândouă la , deci este caz ; ambele funcții sunt derivabile pe , iar derivata numitorului este (1 p).
Prima aplicare. Derivata numărătorului este , deci raportul devine (1,5 p)
A doua aplicare. Acum numărătorul are derivata , iar numitorul are derivata , deci raportul devine (1,5 p) adică exact expresia inițială. O nouă aplicare o răstoarnă înapoi: regula nu greșește, dar nici nu avansează — bucla nu se termină niciodată (0,5 p). Semnul de alarmă: după o aplicare, expresia nu s-a simplificat deloc.
Ieșirea, algebrică. Scoatem factor termenul dominant de sub radical, folosind (1,5 p): Limita este .
Itemul 9. (6 p)
Cazul: baza tinde la , iar exponentul tinde la , deci este cazul ; pentru mare baza este strict pozitivă, deci logaritmarea este permisă (1 p).
Logaritmarea (1 p):
Exponentul. Notăm ; când , avem și , iar (1 p). Exponentul devine prin a patra limită fundamentală, (1,5 p). Regula lui L'Hôpital nu se folosește aici: exponentul este o limită fundamentală mascată, iar aplicarea regulii ar fi un raționament circular.
Revenirea la exponențială (1 p):
Interpretare: oricât de des s-ar capitaliza dobânda — lunar, zilnic, din secundă în secundă —, suma din cont nu crește nelimitat, ci se apropie de o valoare-prag, cea a dobânzii compuse continuu. Diferența față de capitalizarea o singură dată pe an ( lei) este de mai puțin de doi lei (0,5 p).
Itemul 10. (8 p)
a) (4 p) Prima limită este de forma cu și , deci, prin ierarhia infiniților, (1,5 p) (Se obține și direct: aplicând regula de zece ori, numărătorul devine constanta , iar numitorul continuă să crească nemărginit.) A doua limită este inversa unei expresii de același tip: , iar raportul este strict pozitiv pentru (1,5 p). Inversul unei expresii pozitive care tinde la tinde la , deci (1 p). Exponentul nu schimbă nimic: exponențiala învinge orice putere, oricât de mare ar fi exponentul ei.
b) (4 p) Este caz , dar aplicarea regulii ar cere derivări repetate fără sfârșit. Mult mai scurt: împărțim numărătorul și numitorul la termenul dominant (2 p): Prin ierarhia infiniților, și (1,5 p), deci limita este (0,5 p).
Itemul 11. (8 p) — redactare completă.
a) (3 p) Este caz , iar aplicarea regulii ar da , adică răspunsul corect, într-o singură linie (0,5 p). Raționamentul nu are însă valoare de demonstrație (0,5 p): pentru a scrie avem nevoie de derivatele sinusului și cosinusului, iar acestea se obțin din prima limită fundamentală, — chiar rezultatul din care se deduce și limita cerută (1,5 p). Am folosi concluzia ca să justificăm premisa: un cerc vicios. Corect este să folosim direct corolarul (0,5 p).
b) (3 p) Notăm ; când , avem și pe o vecinătate redusă (1 p). Atunci , deci (1 p) adică fix a treia limită fundamentală, cu (0,5 p). Ea intră în aceeași interdicție ca de la itemul 4b: substituția o deghizează, dar nu o scoate de sub regula cercului vicios (0,5 p).
c) (2 p) Notăm ; când , avem , , iar (0,5 p). Atunci (1 p) prin a treia limită fundamentală, cu (0,5 p).
Itemul 12. (8 p)
a) (4 p) Este caz , iar raportul derivatelor este (1 p). Această expresie oscilează între și , luând ambele valori de o infinitate de ori pe orice vecinătate a lui , deci nu are limită (1 p). Prin urmare a doua condiție din enunțul regulii nu este îndeplinită și regula nu spune nimic.
Limita cerută există totuși și se calculează algebric (1,5 p): pentru că , prin criteriul majorării.
Concluzia: reciproca regulii nu este valabilă — dacă nu există, nu rezultă nimic despre ; înseamnă doar că trebuie folosită altă metodă (0,5 p).
b) (4 p) Cazul: numărătorul tinde la și numitorul la — caz ; funcțiile sunt derivabile pe , iar pentru (0,5 p).
Prima aplicare: — numărătorul tinde la , numitorul la ; reluăm verificarea, iar derivata noului numitor, , este nenulă pentru (1,5 p).
A doua aplicare: . Aici ne oprim (1 p): scriem iar fiecare paranteză este a treia limită fundamentală cu (a doua, cu substituția ), deci tinde la (0,5 p).
Concluzia: limita este (0,5 p). (O a treia aplicare a regulii ar da , același rezultat — dar ar trece prin derivata exponențialei, care se obține tocmai din limita fundamentală folosită mai sus.)
Itemul 13. (8 p)
a) (2 p) Pentru avem , deci baza este strict pozitivă și logaritmul ei are sens (1 p). Cum exponențiala și logaritmul natural sunt funcții inverse una alteia, (1 p).
b) (3 p) Este caz : paranteza logaritmului tinde la , deci , iar (0,5 p). Notăm ; când , avem și , iar (1 p). Atunci prin a patra limită fundamentală (1,5 p). (Regula lui L'Hôpital nu se folosește: exponentul este o limită fundamentală mascată prin substituție.)
c) (3 p) Din punctul a), , iar din punctul b) exponentul tinde la (1 p). Funcția exponențială fiind continuă, limita „intră" în exponent (1 p): (1 p). Pasul de revenire la exponențială este obligatoriu: răspunsul nu este , ci .
