Test: teorema de medie și funcția integrală
Disciplina: Matematică · Clasa a XII-a · Unitatea: Integrala definită
Pentru părinți și profesori
Acest test acoperă partea unității în care integrala încetează să fie doar un număr de calculat și devine un instrument de studiu, și verifică șase lucruri. Primul: valoarea medie a unei funcții continue pe un interval, cu împărțirea la lungimea intervalului — pasul uitat cel mai des — și teorema de medie, cu ipoteza ei unică (continuitatea) și cu concluzia scrisă corect, cu în intervalul închis . Al doilea: demonstrația teoremei, cu rolul precis al fiecărui ingredient — teorema lui Weierstrass de mărginire și atingere a marginilor (varianta pentru funcții), monotonia integralei și proprietatea valorilor intermediare — și cu deosebirea, esențială, dintre „mărginită" și „își atinge marginile". Al treilea: cei patru pași de determinare a lui , cu enumerarea tuturor soluțiilor din interval. Al patrulea: încadrarea integralei, cu Etapa 1, Etapa 2 și Etapa 3, cu factorul scris explicit, cu compararea a două integrale prin monotonie, cu rafinarea unei încadrări prea largi și cu aproximarea prin mijlocul încadrării, însoțită de marginea erorii. Al cincilea: funcția integrală , cu variabila de sub integrală notată întotdeauna , teorema de existență a primitivelor unei funcții continue, derivarea integralelor cu capăt variabil și scrierea primitivei cu o valoare impusă. Al șaselea: rețeta funcției integrale în trei pași — continuitate, semnul lui , tabelul de variație al lui — și limitele de tipul .
Testul cere un tip anume de redactare, pe care baremele examenului îl punctează literal: întâi verificarea continuității, apoi calculul; la o încadrare, întâi inegalitatea dintre funcții, cu justificarea ei, apoi integrarea ei; la o limită, întâi constatarea nedeterminării, apoi regula lui L'Hôpital. Metodele de calcul de mai târziu — integrarea prin părți și schimbarea de variabilă — nu sunt disponibile.
- Punctaj total: 100 de puncte (90 de puncte din itemi + 10 puncte din oficiu).
- Timp recomandat: 50 de minute (o oră de curs); orientativ, minute pentru Partea I, pentru Partea a II-a și pentru Partea a III-a.
- Cum se aplică: elevul lucrează individual, pe foaie, fără calculator. Se depunctează: uitarea împărțirii la în definiția valorii medii, respingerea unei soluții aflate într-un capăt al intervalului, aplicarea teoremei de medie unei funcții discontinue, uitarea factorului la încadrare, păstrarea sensului inegalității la trecerea la inverse, scrierea cu aceeași literă în ambele roluri, uitarea factorului la derivarea unei integrale cu capăt variabil și declararea unui punct de extrem al lui acolo unde se anulează fără să-și schimbe semnul.
- Interpretare: 90–100 p = foarte bine; 75–89 p = bine; 60–74 p = satisfăcător; sub 60 p = se recomandă reluarea lecțiilor unității, cu accent pe demonstrația teoremei de medie și pe rețeta funcției integrale în trei pași.
- Formule de reținut: Valoarea medie a funcției continue pe , cu : . Teorema de medie: dacă este continuă pe și , există cu ; concluzia afirmă existența, nu unicitatea. Teorema lui Weierstrass de mărginire și atingere a marginilor (varianta pentru funcții): o funcție continuă pe un interval închis și mărginit este mărginită și își atinge marginile, adică există cu pentru orice ; se admite fără demonstrație. Încadrarea integralei: din pe , cu , rezultă . Compararea: din pe , cu , rezultă ; reciproca este falsă. Inegalități elementare de rafinare: ; pentru ; pentru ; pentru . Aproximarea prin încadrare: dacă , atunci , cu eroarea cel mult . Inegalitatea modulului: . Funcția integrală: , cu și cu variabila de integrare . Teorema de existență a primitivelor unei funcții continue: dacă este continuă pe intervalul și , atunci este derivabilă pe și ; în particular, orice funcție continuă pe un interval admite primitive. Derivarea cu capăt variabil: , iar cu ambele capete mobile, . Primitiva cu o valoare impusă: primitiva lui cu este . Rețeta funcției integrale în trei pași: continuitatea integrandului semnul lui tabelul de variație al lui , cu citirea lui. Limita de bază: , pentru continuă în .
Notă: în barem, cuvântul „itemul" este folosit ca termen de evaluare; la clasă, în vorbirea curentă, spunem „exercițiul".
Itemi
Partea I – Valoarea medie, teorema de medie și derivarea cu capăt variabil
Itemul 1 (6 puncte)
Alege litera corespunzătoare răspunsului corect (câte 2 puncte):
a) Ipoteza teoremei de medie pentru integrale este: A. derivabilă pe ; B. monotonă pe ; C. continuă pe ; D. pe .
b) În concluzia teoremei de medie, punctul aparține mulțimii: A. ; B. ; C. ; D. .
c) Dacă este continuă pe și , atunci valoarea medie a lui pe este: A. ; B. ; C. ; D. .
Itemul 2 (6 puncte)
Stabilește dacă fiecare afirmație este adevărată (A) sau falsă (F) și justifică pe scurt (câte 1,5 puncte):
a) „Punctul dat de teorema de medie este unic." b) „Dacă este integrabilă pe , cu , atunci există astfel încât ." c) „Dacă este continuă pe și , atunci funcția are punct de extrem local în ." d) „Dacă este continuă pe , cu , și , atunci se anulează cel puțin într-un punct din ."
Itemul 3 (6 puncte)
Determină valoarea medie și toate valorile date de teorema de medie, parcurgând cei patru pași:
a) , . (3 p) b) , . (3 p)
Itemul 4 (7 puncte)
a) Fie , . Calculează , și . (2 p) b) Calculează derivata funcției , . (2 p) c) Calculează derivata funcției , . (3 p)
Partea a II-a – Teorema de medie demonstrată, încadrări și limite
Itemul 5 (7 puncte)
Se consideră numărul .
a) Etapele și : arată că funcția este strict descrescătoare pe și scrie dubla inegalitate cu cele mai bune margini posibile. (3 p) b) Etapa : integrează dubla inegalitate și scrie încadrarea lui , cu factorul pus în evidență. (2 p) c) Aproximează prin mijlocul acestei încadrări și indică marginea erorii. (2 p)
Itemul 6 (8 puncte)
a) Enunță teorema de medie, cu ipoteza ei și cu precizarea mulțimii căreia îi aparține punctul . (2 p) b) Numește rezultatul admis fără demonstrație folosit la primul pas al demonstrației și explică de ce mărginirea funcțiilor integrabile, cunoscută din proprietățile integralei definite, nu ar fi fost suficientă. (3 p) c) Arată că, pentru continuă pe cu și , are loc , și explică ce rol joacă această încadrare la ultimul pas al demonstrației. (3 p)
Itemul 7 (8 puncte)
Se notează și .
a) Arată, fără a calcula vreuna dintre integrale, că . (3 p) b) Folosind inegalitatea , valabilă pentru , arată că . (3 p) c) Scrie încadrarea de bază a lui și compar-o cu cea obținută la subpunctul b). (2 p)
Itemul 8 (7 puncte)
Calculează, verificând de fiecare dată ipotezele:
a) . (2 p) b) . (3 p) c) . (2 p)
Partea a III-a – Funcția integrală și item de tip examen
Itemul 9 (10 puncte)
Se consideră funcția , .
a) Justifică derivabilitatea lui pe și calculează . (2 p) b) Aplică rețeta funcției integrale în trei pași: scrie tabelul de semn al integrandului și tabelul de variație al lui , fără a calcula valorile extremelor, și precizează natura punctelor de extrem. (5 p) c) Arată, folosind numai monotonia stabilită la subpunctul b), că și că . (3 p)
Itemul 10 (10 puncte)
Se consideră funcția , .
a) Arată că admite primitive pe și scrie primitiva care se anulează în . (3 p) b) Determină primitiva a lui cu proprietatea și justifică unicitatea ei. (3 p) c) Fie , . Calculează și arată că este strict crescătoare pe . (4 p)
Itemul 11 (15 puncte)
(Item tip Bacalaureat M1 — Subiectul al III-lea, problema 2.) Se consideră funcția , , și funcția , .
a) Arătați că este derivabilă pe , că și că . (5 p) b) Alcătuiți tabelul de variație al lui și determinați punctele de extrem local, cu valorile lor. (5 p) c) Calculați , apoi determinați valoarea medie a lui pe și punctul dat de teorema de medie. (5 p)
Barem și răspunsuri
Punctaj total: 90 p din itemi + 10 p din oficiu = 100 p.
Itemul 1. (6 p) — câte 2 puncte.
a) C. Ipoteza este una singură: continuitatea pe tot intervalul închis , capetele incluse. Nu se cere derivabilitate — funcția modul pe nu este derivabilă în origine și totuși teorema i se aplică — și nu se cere nici monotonie, nici semn constant.
b) A. Aici se află în intervalul închis , deci poate coincide cu un capăt; e deosebirea de formă față de teorema lui Lagrange, unde punctul este strict interior. Demonstrația livrează exact atât: un punct situat între cel de minim și cel de maxim, care pot fi chiar capetele.
c) B. Valoarea medie este integrala împărțită la lungimea intervalului: . Varianta A este greșeala tipică — uitarea împărțirii la .
Itemul 2. (6 p) — câte 1,5 puncte (0,5 p răspunsul, 1 p justificarea).
a) F. Teorema afirmă doar existența. Contraexemplu: pentru pe (itemul 3) ecuația are două soluții în interval; pentru o funcție constantă, orice punct al intervalului este bun. Se scrie „un punct ", nu „punctul ", până când unicitatea a fost constatată efectiv.
b) F. Integrabilitatea nu ajunge; se cere continuitatea. Contraexemplu: , pentru și pentru , este mărginită cu un singur punct de discontinuitate, deci integrabilă, cu și ; funcția ia însă doar valorile și , deci nu există niciun cu .
c) F. Condiția dă doar , adică punct critic; pentru extrem e nevoie ca să-și schimbe semnul acolo. Contraexemplu: pentru avem , cu anulare numai în și fără schimbare de semn, deci este strict crescătoare pe și nu este punct de extrem.
d) A. Funcția fiind continuă, teorema de medie dă un punct cu . Cum integrala este nulă și , rezultă . (Fără continuitate afirmația cade: funcția care ia valoarea pe și valoarea pe este integrabilă, cu integrala , și totuși nu se anulează în niciun punct.)
Itemul 3. (6 p)
a) (3 p) Pasul 1: funcția este polinomială, deci continuă pe ; teorema se aplică (0,5 p). Pasul 2: (1 p). Pasul 3: , iar ecuația dă (1 p). Pasul 4: , deci soluția se acceptă și este unică. Valoarea este chiar mijlocul intervalului — nu e o coincidență: la orice funcție de gradul întâi, valoarea medie este valoarea din mijlocul intervalului (0,5 p).
b) (3 p) Pasul 1: funcție polinomială, deci continuă pe (0,5 p). Pasul 2: (1 p). Pasul 3: , iar ecuația devine , cu și (1 p). Pasul 4: și , amândouă în , deci ambele se acceptă (0,5 p).
Itemul 4. (7 p)
a) (2 p) Prin convenția pentru limite egale, (0,5 p). Integrandul este continuu pe , radicandul fiind strict pozitiv, deci teorema de existență a primitivelor dă (1 p), iar (0,5 p).
b) (2 p) Cu , care este derivabilă cu , și cu integrandul continuu pe (0,5 p), formula de derivare cu capăt variabil dă (1,5 p).
c) (3 p) Integrandul este continuu pe . Spargem integrala într-un punct fix, de pildă (1 p): Derivăm fiecare termen cu formula capătului variabil, cu , și , (1 p): (1 p).
Itemul 5. (7 p)
a) (3 p) Pe avem , deci este strict crescător și strict pozitiv; prin trecerea la inverse (numitori pozitivi, sensul se schimbă), este strict descrescătoare pe (1,5 p). Marginile cele mai bune sunt deci valorile din capete, și (0,5 p): (1 p).
b) (2 p) Intervalul are lungimea , iar integrarea dublei inegalități dă (1 p) (1 p).
c) (2 p) Mijlocul încadrării este (1 p), iar eroarea nu depășește jumătate din lățimea încadrării: (1 p).
Itemul 6. (8 p)
a) (2 p) Teorema de medie. Fie o funcție continuă, cu . Atunci există astfel încât (1,5 p) Punctul aparține intervalului închis , iar concluzia afirmă existența, nu unicitatea (0,5 p).
b) (3 p) Rezultatul folosit la primul pas este teorema lui Weierstrass de mărginire și atingere a marginilor (varianta pentru funcții): o funcție continuă pe un interval închis și mărginit este mărginită și își atinge marginile, adică există cu pentru orice ; ea se admite fără demonstrație (1,5 p). Din proprietățile integralei definite știm deja că o funcție integrabilă este mărginită, dar mărginirea singură dă doar existența unor margini și , fără să spună că ele sunt valori ale funcției; or exact acest lucru e necesar, pentru că la ultimul pas se caută un punct în care funcția să ia o valoare cuprinsă între ele (1 p). (Nu se confundă cu teorema lui Weierstrass pentru șiruri, din clasa a XI-a, care spune că orice șir monoton și mărginit este convergent: sunt două teoreme diferite ale aceluiași matematician.) (0,5 p)
c) (3 p) Funcțiile constante și sunt integrabile, cu și (1 p). Din pe și din monotonia integralei, aplicată de două ori, rezultă (1 p). Împărțind la se obține , adică valoarea medie este cuprinsă între cea mai mică și cea mai mare valoare a funcției. Ultimul pas al demonstrației aplică atunci proprietatea valorilor intermediare funcției continue , pe intervalul determinat de și : numărul fiind între și , există acolo cu (1 p).
Itemul 7. (8 p)
a) (3 p) Pentru avem , deci (1 p). Adunând , , iar numitorii fiind strict pozitivi, trecerea la inverse schimbă sensul (1 p): Capetele fiind în ordine crescătoare, monotonia integralei dă (1 p).
b) (3 p) Luăm în inegalitatea dată și obținem pentru orice (1,5 p). Integrând această inegalitate pe (0,5 p): (1 p).
c) (2 p) Încadrarea de bază: pentru avem , deci și ; integrând pe un interval de lungime , rezultă (1 p). Rafinarea de la subpunctul b) strânge intervalul de la lățimea la lățimea , deci este vizibil mai bună; valoarea reală, , se află într-adevăr în (1 p).
Itemul 8. (7 p)
a) (2 p) Notăm ; integrandul este continuu pe , deci este derivabilă, cu , iar (1 p). Raportul din enunț este chiar , deci limita lui este, prin definiția derivatei, (1 p).
b) (3 p) Constatarea nedeterminării: numitorul tinde la ; numărătorul este o funcție integrală cu integrandul continuu pe , deci este continuă și se anulează în — suntem în cazul (1 p). Numărătorul este derivabil, iar numitorul are derivata pe o vecinătate redusă a lui , deci regula lui L'Hôpital se aplică (0,5 p): (1 p). Folosind limita fundamentală , rezultatul este (0,5 p).
c) (2 p) Integrandul este continuu pe , deci și în (0,5 p). Cu avem , iar raportul este , a cărui limită este (1 p): (0,5 p).
Itemul 9. (10 p)
a) (2 p) Integrandul este produs de funcții continue pe , deci este continuu pe (1 p). Prin teorema de existență a primitivelor unei funcții continue, este derivabilă pe și (1 p).
b) (5 p) Pasul 1 este cel de la subpunctul a). Pasul 2 — semnul integrandului: factorul este strict pozitiv pentru orice , deci semnul lui este semnul trinomului , cu rădăcinile și , amândouă în (1 p). Coeficientul dominant fiind pozitiv, semnul este plus în afara rădăcinilor și minus între ele; în capete, și (1 p):
Pasul 3 — tabelul de variație al lui , cu prin convenția pentru limite egale (2 p):
Citirea tabelului: este strict crescătoare pe și pe și strict descrescătoare pe ; în derivata trece de la plus la minus, deci acolo are un maxim local, iar în trece de la minus la plus, deci acolo are un minim local. Valorile și rămân simboluri, dar poziția și natura punctelor de extrem sunt complet determinate (1 p).
c) (3 p) Pe funcția este strict crescătoare, iar , deci (1,5 p). Pe funcția este strict descrescătoare, deci (1,5 p). Ambele concluzii au fost obținute exclusiv din semnul integrandului, fără să calculăm vreo valoare.
Itemul 10. (10 p)
a) (3 p) Funcția este continuă pe , exponențiala este continuă pe , deci compusa este continuă pe (1 p). Prin teorema de existență a primitivelor unei funcții continue, admite primitive pe (1 p), iar primitiva care se anulează în este chiar funcția integrală cu pornirea în : (1 p). (Este un răspuns complet, deși nu se poate scrie cu funcțiile din tabelul primitivelor.)
b) (3 p) Primitiva care se anulează în este , deci cea care ia valoarea în este (1,5 p) Verificare: și (1 p). Unicitatea: două primitive ale aceleiași funcții pe un interval diferă printr-o constantă, iar dacă ele coincid într-un punct, constanta este nulă, deci coincid peste tot (0,5 p).
c) (4 p) Integrandul este continuu pe , iar capătul este derivabil cu (1 p). Formula de derivare cu capăt variabil dă (2 p). Exponențiala fiind strict pozitivă, pentru orice real, deci, prin Consecința a teoremei lui Lagrange, este strict crescătoare pe (1 p).
Itemul 11. (15 p)
a) (5 p) Funcția este polinomială, deci continuă pe (1 p). Prin teorema de existență a primitivelor unei funcții continue, este derivabilă pe și (1,5 p). Pentru expresia lui folosim formula Leibniz–Newton, cu primitiva (1 p): (1,5 p).
b) (5 p) , deci punctele critice sunt și ; coeficientul dominant fiind pozitiv, semnul lui este plus în afara rădăcinilor și minus între ele (1,5 p). Valorile: (1,5 p). Limitele la capete, la o funcție polinomială de grad cu coeficient dominant pozitiv, sunt și (0,5 p):
Citirea tabelului: este strict crescătoare pe și pe și strict descrescătoare pe ; are punctul de maxim local , cu valoarea , și punctul de minim local , cu valoarea (1,5 p).
c) (5 p) Limita. Cum , raportul este , deci limita lui este (2 p). (Pe drumul lui L'Hôpital, cazul este , iar derivarea separată dă .)
Valoarea medie. Funcția este continuă pe , deci teorema de medie se aplică; , deci (1,5 p). Punctul . Ecuația devine , cu și . Cum , avem și ; singura valoare acceptată este (1,5 p).
