Încadrarea și compararea integralelor: pe scurt
Multe integrale nu se pot calcula, dar se pot încadra. Rețeta are trei etape: Etapa 1 — determini marginile funcției pe interval, ; Etapa 2 — integrezi inegalitatea; Etapa 3 — scrii încadrarea . Factorul nu se pierde: el dispare doar când intervalul are lungimea , tocmai cazul care creează obișnuința greșită.
Compararea a două integrale se face fără calcul: din pe , cu , rezultă . Inegalitatea dintre funcții trebuie verificată pe tot intervalul, iar cele două integrale trebuie să aibă aceleași limite. Reciproca nu este validă: două funcții foarte diferite pot avea aceeași integrală.
O încadrare prea largă se rafinează comparând integrandul cu funcții pe care le poți integra, pornind de la inegalități cunoscute precum , sau . Atenție la trecerea la inverse: din rezultă , cu sensul schimbat.
Inegalitatea modulului, , transformă o integrală oscilantă într-una cu integrand pozitiv. Dintr-o încadrare se obține aproximarea , cu eroarea cel mult .
Exerciții din această mini-lecție
Din , pentru , rezultă:
- a)
- b)
- c)
- d)
Vezi răspunsul
Răspuns corect: d)
La numitori pozitivi, cine este mai mare are inversul mai mic: din rezultă , iar lungimea intervalului fiind , încadrarea integralei este aceeași. Valoarea exactă, , se află într-adevăr între și .
Pe intervalul are loc:
- a)
- b)
- c) cele două integrale sunt egale
- d) nu se pot compara fără a le calcula
Vezi răspunsul
Răspuns corect: a)
Pentru avem , iar monotonia integralei transmite inegalitatea: . Pe inegalitatea dintre funcții se schimbă, deci și cea dintre integrale — de aceea comparația se face întotdeauna pe intervalul dat.
Dacă pentru orice , atunci:
- a)
- b)
- c)
- d)
Vezi răspunsul
Răspuns corect: b)
Se înmulțesc marginile cu lungimea intervalului, : și . Varianta a) uită factorul , iar varianta c) folosește în loc de .
