Relații de recurență: pe scurt
Când integrala depinde de un număr natural , în locul unui calcul separat pentru fiecare se caută o relație de recurență: o formulă care leagă termenul de rang de unul de rang mai mic. Ea se demonstrează — prin integrare prin părți sau printr-o rescriere algebrică — nu se memorează.
Formula singură nu ajunge: mai trebuie termenul de plecare, sau , calculat direct din tabelul primitivelor. Când recurența coboară din doi în doi, există două lanțuri independente: cel par pornește din , cel impar din — la se pornește de la , nu de la .
Recurențele clasice sunt , cu ; ; , unde alegerea bună este ; și , obținută fără părți, printr-o rescriere. Când integrala rămasă îl conține chiar pe , relația se tratează ca ecuație cu necunoscuta . Pe tot lanțul, desemnează o primitivă fixată, iar se scrie o singură dată, la răspunsul final.
Exerciții din această mini-lecție
Relația , unde , se obține prin:
- a) integrare prin părți, cu
- b) schimbarea de variabilă
- c) identificarea coeficienților
- d) liniarizare
Vezi răspunsul
Răspuns corect: a) integrare prin părți, cu
Se scrie , se derivează logaritmul și se integrează factorul : . Este același truc ca la , ridicat la rang general.
Pentru , calculul lui pornește de la:
- a)
- b)
- c)
- d) , calculat direct din tabel
Vezi răspunsul
Răspuns corect: b)
Recurența coboară din doi în doi, deci indicii păstrează paritatea: . Lanțul impar pornește de la ; aparține lanțului par și nu apare niciodată în calculul unui de indice impar.
De ce este falsă egalitatea ?
- a) pentru că lipsește intervalul
- b) pentru că lipsește modulul
- c) pentru că regula puterii se aplică variabilei, nu unei funcții de variabilă
- d) pentru că exponentul trebuie coborât cu o unitate
Vezi răspunsul
Răspuns corect: c) pentru că regula puterii se aplică variabilei, nu unei funcții de variabilă
Derivând membrul drept se obține , nu : apare în plus derivata funcției din interior. Drumul corect este relația , aplicată de trei ori.
