Ecuații exponențiale elementare: pe scurt
Ecuațiile în care necunoscuta stă la exponent se numesc exponențiale. Regula fundamentală pe care se sprijină rezolvarea lor vine din injectivitate: , pentru și .
Ecuația elementară nu are soluții pentru (exponențiala e strict pozitivă); pentru are exact o soluție, imediată dacă este o putere „frumoasă” a lui . Metoda principală este aducerea la aceeași bază: rescrii toate puterile cu aceeași bază, egalezi exponenții, rezolvi ecuația rezultată și verifici în ecuația inițială.
La ecuații cu mai mulți termeni de aceeași bază (de exemplu ), se descompune exponentul compus, , și se dă factor comun. La ecuații de gradul al doilea în , prima substituție este , cu condiția obligatorie — rădăcinile negative sau nule ale ecuației în se resping explicit, pentru că nu provin de la niciun real.
Greșeli frecvente: egalarea exponenților fără bază comună, uitarea condiției , declararea unei soluții acolo unde ecuația nu are niciuna (de exemplu are ) și confuzia dintre (produs) și (sumă, greșit).
Exerciții din această mini-lecție
Ecuația , cu , nu are soluții atunci când:
- a)
- b)
- c)
- d)
Vezi răspunsul
Răspuns corect: a)
Cum pentru orice , ecuația nu poate avea soluții dacă membrul drept este zero sau negativ.
Rezolvați .
- a)
- b)
- c)
- d)
Vezi răspunsul
Răspuns corect: b)
, deci prin injectivitate .
La substituția într-o ecuație exponențială, condiția obligatorie este:
- a)
- b)
- c)
- d)
Vezi răspunsul
Răspuns corect: c)
Funcția exponențială ia doar valori strict pozitive, deci orice soluție a ecuației auxiliare trebuie respinsă.
