Când se poate folosi o limită fundamentală într-o formă compusă?
Când în locul lui x apare peste tot aceeași expresie u(x), care tinde la 0 și este nenulă lângă punct; atunci, de exemplu, u(x)sinu(x)→1. Astfel, limx→02xln(1+2x)=1, deci limx→0xln(1+2x)=2.
Ce nedeterminări rezolvă limitele fundamentale?
Patru dintre ele rezolvă cazul 00: cele cu sinx, ax−1, ln(1+x) și (1+x)r−1, împărțite la x. Limita limx→0(1+x)x1=e rezolvă nedeterminarea 1∞, care apare când baza tinde la 1 și exponentul la infinit.
Cât este limx→∞(1+x1)x?
Este e. Cu notația t=x1, avem t→0 când x→∞, iar expresia devine (1+t)t1, adică exact limita fundamentală care definește numărul e.
Cât este limx→0xex−1?
Este 1. Este cazul a=e al limitei limx→0xax−1=lna, iar lne=1. La fel, pentru baza 2 obții limx→0x2x−1=ln2.
Cât sunt limitele lui xtgx, xarcsinx și xarctgx în 0?
Toate trei sunt egale cu 1 când x→0. Prima se deduce din limita sinusului: xtgx=xsinx⋅cosx1→1⋅1=1; celelalte două se obțin cu substituțiile t=arcsinx, respectiv t=arctgx.